Carcasa lui Xiaomi Mi 5 Pro extrem de rezistentă în faţa burghiului

0
344

Producătorii de telefoane mobile întâmpină probleme serioase atunci când vine vorba de autonomia bateriei şi rezistenţa carcasei, însă se pare cei de la Xiaomi au găsit secretul unui telefon mult mai durabil, capabil să reziste până şi la cele mai extreme teste.

Inginerii din cadrul Xiaomi se pot lăuda cu un telefon durabil şi performant la un preţ imbatabil. Costă doar 310 dolari şi pe lângă putere de procesare şi design atrăgător, telefonul mai vine la pachet cu o carcasă extrem de bine lucrată, capabilă să reziste până şi puterii burghiului.

Ceramic-Xiaomi-MI-5-Pro-1-Back-Cover-Scratch-Test-6

Allen Wang, a postat recent pe Youtube un video în care demonstrează cu adevărat impactul unui burghiu cu noul vârf de gamă Xiaomi, respectiv modelul Mi 5 Pro. La început acesta a încercat să zgârie carcasa cu un fierăstrău şi o cheie, însă spre surprinderea lui telefonul nu a suferit daune. Văzând cât de rezistentă este carcasa noului telefon, Allen s-a enervat şi a început să folosească o şurubelniţă electrică şi un burghiu. Din nefericire pentru el nici de data aceasta nu a reuşit să deterioreze telefonul.

Se pare că cei de la Xiaomi au început să pună preţ atât pe performanţă cât şi pe calitate, astfel încât să ofere viitorului cumpărător un telefon de durată, care să fie capabil să reziste până şi în faţa celor mai mari riscuri de distrugere.

Totodată, vă reamintim că telefonul dispune de un display Full HD de 5.15 inch, un chipset Snapdragon 820 de la Qualcomm, 4 GB de memorie RAM, 128 GB spaţiu de stocare, cameră de 16 MP cât şi o baterie de 3.000 mAh, asta în cazul în care va surprins rezistenţa sa şi vreţi cu adevărat să investiţi în ceva de durată şi care să vă ofere ani buni de funcţionare fără probleme de deteriorare.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.