Smart shop-ul Orange din Cluj a împlinit 1 an de existență

0
320

În urmă cu un an Grupul Orange deschidea primul său smart shop chiar în România, pe care îl inaugura în Cluj, iar noi suntem bucuroși să vă dăm de veste că acesta a împlinit pe 19 martie un an de existență. Încă de la lansarea sa, smart shop-ul Orange a avut un articol dedicat pe TouchNews ce poate fi citit prin a da click aici, fiind un concept de magazin de-a dreptul revoluționar.

E foarte posibil să nu fiți familiarizați cu conceptul de smart shop, întrucât este unul destul de nou pentru români. Într-un asemenea local clienții vor fi înconjurați de tehnologie pentru că orice informație este servită în mod digitalizat, panouri cu touchscreen sau contracte semnate electronic luând locul banalelor hârtii.

Dacă detestați să stați la coadă pentru soluționarea unei probleme, smart shop-ul Orange din Cluj pare să fi rezolvat în mare măsură și această problemă, întrucât clienții săi au accesul către o serie de opțiuni pentru a avea senzația că timpul trece cât mai repede și cât mai plăcut: își pot încărca bateriile telefoanelor, pot studia ofertele Orange atât pe un videowall cât și pe telefoane și tablete expuse, dar pot și să testeze diverse produse.

Jean-Francois Fallacher, președinte executiv al Orange România, a expus foarte frumos motivele pentru care a ales să deschidă smart shop-ul în țara noastră și implicit în Cluj: viteza foarte mare de Internet, lansarea serviciului 4G sau infrastructura dezvoltată, toate prezente pe meleagurile noastre, s-au numărat printre motive.

Cu siguranță că foarte mulți români, clujeni și nu numai, se bucură de prezența pe teritoriul țării noastre a unui magazin atât de modern și digitalizat precum smart shop-ul Orange din Cluj, iar de la lansarea sa au fost deschise și alte magazine similare în alte orașe ale României. Să sperăm că se vor extinde cât mai mult și vor oferi servicii cât mai satisfăcătoare, atât pentru noi cât și pentru buzunarele noastre.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.