IOGraphica te transformă într-un adevărat artist

0
485

Din seria celor mai minunate şi mai interesante lucruri de pe internet, am reuşit să dau peste un software care îl poate transforma până şi pe cel mai antitalent om într-un adevărat artist.

În primul rând este vorba despre o platformă de tip java ce se ocupă cu monitorizarea activităţii mişcărilor de la maus. Aceasta preia informaţii cu privire la fiecare acţiune realizată cu mausul, astfel încât la final să scoată o adevărată operă de artă. Mai exact, cursorul de la maus se transformă într-un creion digital, cu funcţii multiple. Aplicaţia IOGraphica dispune de o serie de moduri prin care va realiza opera de artă. Spre exemplu, în funcţie de timpul pe care îl petrece mausul într-un anumit punct, va realiza un cerc umplut sau schiţat, astfel încât să creeze un element pe baza căruia va oferi un concept unic lucrării artistice.

artDatorită acestei aplicaţii până şi cel mai puţin talentat om din lume va putea să realizeze o lucrare artistică, nefiind nevoie decât să navigheze pe Facebook, să se uite pe Youtube, să lucreze în PhotoShop sau pur şi simplu să se joace. IOGraphica este disponibilă gratuit direct de pe site-ul oficial, având două variante de funcţionare, respectiv Windows şi Mac OS. Aceasta funcţionează pe baza limbajului de programare Java, motiv pentru care nu aveţi de ce să vă speriaţi în momentul în care veţi vedea că nu este un executabil de instalare precum sunteţi obişnuiţi de la celelalte programe. Mai mult decât atât, IOGraphica nu necesită instalare având doar o singură variantă portabilă.

Va aşteptăm să ne lăsaţi în rubrica de comentarii toate realizările voastre artistice pe baza acestui software.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.