Mini PC-ul ce poate rula cu succes Realitate Virtuală

0
524

După ce am scris în articole anterioare despre noul trend al Realității Virtuale, vorbind despre câteva lucruri „must know” înainte de a vă procura un headset aferent, despre planurile celor de la HTC privind acest sector sau despre intenția celor de la Nike de a aduce fotbalul în rândul experiențelor de Realitate Virtuală, astăzi vă voi face o scurtă idee despre cam cât de bogat în specificații trebuie să fie un PC ca să ruleze o simulare a realității.

Nu e un secret pentru nimeni că un headset de Realitate Virtuală, fie el de la HTC, Samsung sau Nike, are nevoie de un PC puternic la care să fie conectat pentru a funcționa. Desigur că oricine este însă tentat să dea iama în magazine pentru a-și procura unul din celebrele simulatoare ale realității, iar documentarea detaliată despre cum ar trebui să fie un PC compatibil este ignorată uneori.

Compania de hardware Zotac din China a provocat ceva surprindere când a demonstrat că un PC capabil de a fi conectat cu succes la un headset de Realitate Virtuală trebuie să aibă o placă video suficient de puternică precum unul din high-end-urile de la NVIDIA, un GTX 980 de 4 GB. Avem de-a face de fapt cu un mini PC denumit Magnus EN980 și creat de însăși compania Zotac, chinezii dorind să arate așadar că nu aveți nevoie neapărat de un PC care să impresioneze prin dimensiuni mari pentru a vă putea bucura de gaming-ul din Realitatea Virtuală.

Magnus EN980 este dotat așadar cu placă video NVIDIA GeForce GTX 980, un procesor Intel Core i5 din familia Skylake, sistem de răcire cu lichid condus de conducte din cupru, i se pot conecta până la 4 monitoare simultan și dispune și de conexiune WiFi, făcându-ne în mod inevitabil să credem că cei de la Zotac nu au exagerat când își lăudau creația ca fiind cel mai bun mini PC.

DigiPedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.